L&C II: Prima Pagină Ziarul Lupta 25.12.1926

O revista presei revoluționară, cu ruși și rușine.

Examen de Conștiință

S’au făptuit multe păcate în anul care s’a scurs: păcate publice cari au învrăjbit mult partidele între ele și mai ales sufletele locuitorilor - ceeace e cu mult mai grav. Vrajbele politice se domolesc mai ușor, cele sufletești fac răni adânci cari cu greu se  tămăduiesc. Desprea acestea din urmă e bine să vorbim în zilele în care sufletele sunt înclinate spre reculegere.

Sunt cinci ani de când în cartea destinelor României s’a înscris înfăptuirea celei mai mari speranțe naționale: unirea celor patru provincii românești. Drapelul românesc fâlfâie peste Apuseni, peste Basarabia până la Nistru, Peste Dunăre până la Balcic. Statul român e stăpân peste optsprezece milioane de suflete, de trei ori numărul locuitorilor denainte de războiu.

Față de minoritățile nemțești și maghiare din cuprinsul nouilor provincii sau al grecilor și bulgarilor din cele vechi toți oamenii cuminți sfătuiesc omenie, pentru ca devotamentul lor către stat să devie nu numai o datorie, ci o sinceritate. Față de minoritatea evree din care de mai bine de jumătate trăiește de sute de ani sub stăpânirea română fără a avea îndreptate privirile spre vreun stat al lor național, față de această minoritate se duce  de către o mână de oameni  războiul sfânt: războiul de exterminare așa cum nu se mai întâlnește decât la triburile mahometane. Tocmai fiindcă  nu au în lume vr’un stat național de care să se poată realipi, se propune scoaterea lor de sub scutul legilor, se cere a fi  socotiți “fogelfrei”, goniți, vânați, excluși din școli, din armată, bătuți trași de barbă și scuipați în stradă. S-a cerut de la tribuna Camerei, de către un grup de care partidul de la putere se apropie periodic, trimiterea evreilor la Ierusalim, să fie problema Outremerului. În programul politic al acestora amatori de deportări și exiluri sunt înscrise: exproprierea proprietăților urbane din mâinile evreilor, izgonirea lor din școli, din armată. Da, din armata în cari părinți și frați de-ai lor au slujit și murit sub acelaș drapel cu camarazii lor creștini spre a nu se despărți de cât spre a fi înmormântați unii în cimitirul creștinesc, ceilalți în cimitirul evreiesc.

Oare Măria Sa Albert al Românilor să fi văzut acest viitor la decretele sale când le-a dat tuturor noilor români drepturi? Să fi anticipat aceste resentimente reacționare când a trimis armata din Ardeal în Moldova, spre a opri linșarea supușilor săi mozaici de bande de asasini, din care unii cuvântează astăzi de la tribuna Camerei?

Cari dintre partidele de ordine își pot însuși programele acestea de confiscări și restrângeri de drepturi? Întru cât se deosebesc ele de postulatele anarhiei comuniste? Acestea sunt “punctele comune” pe care archis-ul guvernului le găsea acum nici șase luni cu antisemiții ce erau la vremea respectivă în cabinet? Nu credem. Dar neprecizându-le, își dă seama președintele consiliului cum sunt înțelese și exploatate declarațiunile domniei sale vagi, și care sunt consecințele atmosferei chaotice întreținute de la înălțimea conducerii statului?

Știe oare kirios Ghika că adesea în pamfletele aliaților dumisale de ocazie grecii sutn înfierați laolaltă cu evreii? Că în biserici preoți cu crucea-n frunte vorbesc de năpasta papistașilor uniți? Ar mai fi exclamat k. Vintilă Brătianu despre “cumințenia” șefului antisemiților și amicului său politic când acesta și-a desfășurat programul acesta în Cameră?

Conducerea liberală încearcă să se leapede ca dracul de tămâie de vechea sa aură de progres și regalism, mult hulită de rumânii din Cameră. Doar că aplaudând asemenea program de ură și distrugere propus de oameni politici “cuminți” sapă la însăși temelia României Mari. Kirios Brătianu știe că ordinea în stat, că solidaritatea între națiunile amice și aliate, că siguranța proprietăței nu se apără cu asemenea programe. Omul acesta cari cuvântează “cuminte” de la tribună și-a apărat țara și strâns oștenii nu cu postulatele antisemitismului internațional ci cu cinștiința neamului românesc și postulatele întregei lumi civilizate.

Să nu ne rătăcim deci nici în tabăra urilor, nici în acea a deznădejdilor. Să nu întrebăm cugetele unde se găsește sfatul cumințeniei și să lucrăm așa fel ca lumina și dreptatea să năvălească și în sufletele rătăcite. 

Să ne gândim la cuvintele cu care Regele a întâmpinat  delegațiunea biroului Camerei care i-a adus răspunsul la Mesagiu:

- Doresc să fim cu toții cot la cot și inimă lângă inimă în munca care se depune pentru binele comun al țărei.

Consolidarea României nu se va desăvârși nici prin sfâșieri între partide, nici prin sfâșieri între locuitorii țărei.

Ca să avem pacea și belșugul. ne trebue mai întâiu pacea înlăuntrul țărei și munca unită a tuturor fiilor, ba și ai fiicelor ei.

Legea Contra Presei

Legea Contra Presei

Este grav pentru un ziarist de meserie să scrie de cenzură în Ajun. Dar, iată, nici de Crăciun nu este loc de tihnă se pare, nici pe străzile din București dară, poate mai grav, nici pe coridoarele Guvernului!

*

Aseară o crimă nemaiîntâlnită a sguduit liniștea Garei de Nord a capitalei, unde un cremenal a ucis un gardian cu sânge rece. Același ticălos se pare că ar fi continuat șirul omorurilor mai târziu în noapte prin gheitoniile sălbatece de pe lângă Hanul Galben. Unde și când sau câte victime a făcut acest ucigaș nu cunoaștem, grație trupeților sufletiști ai domnului Prefect Herakles Nicoleanu care precum tizul său legendar făptuiește veritabile cazne și minuni: se răfuiește, prin intermediul interpușilor dumisale cu presa de parcă ar fi Leul din Nemeea!

Un cordon de vajnici răsboinici de-ai Prefecturii de Poliție au blocat scena de la Hanul Galben pentru presă ba chiar reușiseră să închide însăși gara preț de câteva ore, de parcă ar fi fost o neânsemnată haltă de provincie.

Este șocant cât de departe merg cu tăcerea și persecuția bravii sticleți ai Capitalei. Dar nu este de mirare! Căci iată, chiar înainte de sărbători, guvernul liberal a reînviat propunerea de tristă amintire a d-lui Cudalbu, aceea de a da țării o nouă lege a presei!

În adevăr o lege a presei s’a votat în 1864. I s-au adus apoi modificări la 1879 și o modificare mai importantă la 1884, când C. A. Rosetti a pus bazele libertății presei. Prin ultima Constituție regimul libertăței presei a devenit unul absolut. Doar jurații pot azi judeca delictele de presă, în afară de delictele contra persoanei Regelui. 

Seasezeci de ani am tărit sub acest regim, cu mari evenimente. A fost detronarea lui Cuza, cei patruzeci și atâția de ani ai domniei regelui Filip, răsboiul independenței dela 1878, congresul de la Berlin și răpirea Basarabiei, regimul satrapic a lui Ion Brătianu de la 1884-1888, multe răscoale de stradă în București și Iași, răscoale sătești și mai cu seamă cea de la 1909, Campania dela 1910 și în sfârșit răsboiul cel mare pentru neatârnare.

În mai bine de o jumătate de veac, presa noastră a fost cum a fost dar nu ni se poate arăta că în istoria contemporană a țărei presa a fost acea acre a pus bețe în roatele carului statului. Cu toate aceste mari evenimente nu s’a introdus cenzura preventivă, , mai puțin încă starea de asediu, afară de ultimul răsboiu. Cât despre confiscări la care sunt supuse ziarele în anul 1926, acum când presa a luat o desvoltare europeană, când gazetăria a ajuns o profesiune respectată și respectabilă, acum când din rândurile noastre se recrutează miniștri și oameni de stat, acum i s’a cășunat guvernelor că presa este un pericol pentru statul român!

*

Se pune întrebare: care să fie cauza că tocmai acum guvernul liberal și camarila averescană ce i-a precedat au fost apucate de boala presei pe a care o încarcă de toare relele,

luând măsuri contra ei și bârfind-o în toate ocaziunile? De ce se taie calea presei să scrie despre evenimentele de importanță precum cele din seara de Ajun și se promit legi care i-ar pune ziaristului zăbală?

Nu este decât o explicațiune, aceea că presa a luat astăzi o asemenea extindere și influență asupra opiniei publice, încât guvernele cele rele și ticăloase se văd stânjenite în opera lor nefastă și reacționară. Ne știind ce să mai facă, ce să întreprindă, se gândesc la restrângerea libertăței presei, prin care, cred ele, vor putea  să oprească valul de odiu și de ridicol care să le acopere.

Dar nici un guvern nu este capabil să micșoreze acest avânt al presei și această influență a sa în massele populare. Nici dacă domnul Prefect Nicoleanu ne-ar crăpa tiparnițele la porunca altui satrap Brătianu și inofensivul domn Cudalbu ar încerca din nou să ne astupe gurile nu vor opri ca vocile presei să fie auzite! 

Orișicât s-ar chinui Brătieni, Averești sau triști epigoni ai acestora precum stimabilul domn Cudalbu să oprească libertatea cu greu câștigată a presei, ea nu va tăcea. Pentru că în ziua în care foile acestea nu se vor mai imprima va pieri una dintre cele mai de preț avuții ale neamului și una dintre ultimele redute ale adevărului într-o țară care se chinuie de atâtea zeci de ani să înhame adevărul bidiviu la șareta necesarului.

Evenimentele Din Lituania

Smetona - Liderul Răsculaților Lituanieni

Londra, 23 (Rador) - Din Vilnius se anunță că două regimente lituaniene de infanterie și unul de artilerie s-ar fi revoltat contra regimului Sanației al Uniunii Polonezo-Lituaniene cerând libertate. Mareșalul Pilsudski a ordonat măsuri energice de represiune a răsculaților.

S’au rupt tratativele

Luni de zile de negocieri pentru Rusia s’au consumat în van

Geneva - 24 Dec.

Data de 24 Decembrie ieste Ajunul  pentru creștinii ce urmează riturile noi dară pentru cei de la răsărit nu poate însemna altceva decât încă o grea încercare, o alunecare înapoi în ghearele barbarismului și al măcelului fratricid în vechiul și năpăstuitul imperiu Rus. Străvechiul imperiu ce se întindea până la porțile Samarkandului odată este astăzi sfâșiat între revoluție bolșevică, reacțiune, chaos anarhist și ambițiile vecinilor săi. Răsboiul fratricid ce sfâșie teritoriile ce trăiau pe vremuri sub pacea Țarului de aproape un deceniu e un pericol continuu la porțile tânărului nostru stat reîntregit. Așa că este de importanță crucială pentru românii de pretutindeni să se găsească o soluțiune pentru pace la est de Nistru. 

Iată însă că pacea pare un vis îndepărtat. Timidele tratative purtate la Geneva, Confederația Helvetică sub auspiciile noii Societății a Națiunilor în ultimele  luni au eșuat lamentabil.  De fapt,  nu multe au lipsit ca tratativele să se termine cu sânge!

Reuniți pentru o ședință miercuri, 23, reprezentanții diverselor facțiuni s-au găsit într-un impas mai mare chiar de cât de obicei, alimentat de prezența mai multor nou veniți cât și de răfuieli mai vechi. Reprezentantul facțiunii dominante bolșevice, Iosif Djugashvili zis "Stalin", "Oțelitul" pe rusă, a luat cuvântarea în numele comandantului bolșevic, Trotski, și a anunțat noi cerințe teritoriale asupra Ucrainei dintre Nistru și Nipru teritoriu controlat de forțele anarhiste ale lui Nestor Makhno. Reprezentanta "Negrilor" lui Makhno, Dr. Ecaterina Ralli a condamnat această nouă agresiune apoi a părăsit  sala din noul sediu al Societății Națiunilor. La ieșirea pe stradă s-a tras însă asupra sa de către doi pușcași aflați pe o motoretă electrică, aceștia nereușind să o atingă.

Cele mai grave condamnări a acestui atentat nu au venit însă nici din partea k. Ralli, nici a generalului Wrangel, trimisul forțelor loialiste ci din partea Mareșalului Pilsudski care venise la Geneva special pentru a cuvânta  în cadrul tratativelor pentru pace. Acesta a reiterat poziția sa și a guvernului Uniunii de după lovitura de stat din primăvară: aceea că toate statele ce au fost slugi sub vechii țari trebuie să-și declare independența de rusia și să se unească în ceea ce mareșalul numește Intermarium dară presa numește cordon sanitar. Anume o confederație cari să se întindă de la Mediterana la marea baltică și cea neagră, pentru a izola atât imperiul Kaiserului cât și ce a rămas din cel al țarului. 

Mareșalul este deja la a doua stuațiune dificilă cu un eveniment armat din ultima lună, după incidentul cari a avut loc în timpul vizitei acestuia în România. Deși ancheta Siguranței a fost una fără de concluzii, sunt mulți care încă spun că incidentul de la Ateneu în urma căruia o femeie și doi bărbați au murit și doi comisari de Siguranță se află în stare gravă a fost un atentat eșuat. Poate este o coincidență că Mareșalul intrase în sediul Societății cu doar câteva minute înaintea atentatului de la Geneva, dar ce e cert e că ceva e ciudat în statul alpin.

Celelalte facțiuni prezente la negocieri - de la naționaliști estoni la facțiunile "socialist-moderate", au părăsit la rândul lor negocierile imediat după atentat. 

Ca români ne rămâne în sarcină doar să observăm atent acțiunile diverselor armate de la Răsărit și să ne păstrăm pare se cu ochii pe manevrele  și provocările acestora.

Este semnificativ și că această tulburare care a ucis tratativele chiar dacă, slavă Domnului, nu a fost nimeni rănit sau ucis a avut loc în seara de dinaintea Ajunului după calendarul nou. Parcă subliniază atentatorii, oricine ar fi aceia: "Nu vă amestecați în treburile interne ale Rusiei căci nu înțelegeți nici pe jumătate cât de depărtat este sălbaticul est de valorilie civilizațiunii vestice! Până la urmă, unde s-a mai pomenit atentat armat care să lanseze un război decât în îndepărtatul est, unde forțele ideologice nu sunt atât de calculate ca mașina de răsboi a Kaiserului sau țivilia organizațiilor de observație și spionaj ale vechii Antante.

Ce blestem din altă lume să fi pricinuit acest conflict armat care a rearuncat Rusia în război deschis? Cine să tragă beneficiu din atâta moarte? Indiferent de răspunsuri, noi, Românii trebuiaște să rămânem vigilenți!