Condoleanțe Pt. 2

o distopie bloody pentru zile cu soare.

***

" Propunere 4: "Tineri Frumoși și liberi"

Durată - 30s Target: pauză streaming

Soft lighting, coloană sonoră slow-paced, fade-in:

Tinerețe [cadru cu festival, petrecere pe câmp, cadru cu băuturi calde sub pături undeva la munte]

Prietenie [cadru cu alpiniști ajutându-se să urce, cadru cu fotbal pe plajă]

Libertate [cadru cu un cuplu pe vârf de munte privind în vale, fericiți, primul cadru cu DACIA TOURER urcând pe drum de munte]

E timpul pentru o schimbare care sa te reprezinte [cadru cu plăci de windsurfing montate pe noul DACIA TOURER]

E timpul pentru Dacia Tourer [cadru panoramic din dronă cu DACIA TOURER pe Transfăgărășan]

Noul Dacia Tourer [Cadre apropiate cu mașina și elementele de design, în overlay specificații: 1000 km autonomie, tracțiune integrală adaptabilă, pachet complet senzori ca standard, Autopilot II standard, portbagaj 535 l]

Dacia - Fii mai mult [Logo Dacia 3D cu lumină volumetrică, lumina se mișcă dinspre dreapta spre stânga, cu iluminarea logoului]"

"...cea de-a treia brigadă a diviziei 101 aeropurtate părăsește astăzi Baza de la Dumbrăveni în rotația bianuală a trupelor de pe flancul estic al NATO. "Vulturii", prezenți într-o formă sau alta în România de mai bine de un deceniu vor părăsi țara noastră și vor fi înlocuiți de un contingent Germano-Finlandez ce va asigura alături de MApN logistica pentru Trupele de Menținere a Păcii din zonele din regiune încă aflate în conflict. În locul diviziei aeropurtate 101 Comandamentul Statelor Unite a decis detașarea Brigăzii Operative Provizorii (FOB-P) a Space Force, forțele spațiale Americane la baza de la Kogălniceanu, precum și detașarea în Marea Neagră a USS Doris Miller, cel mai nou portavion american împreună cu flota sa de susținere."

"...deși nu activez în domeniul social, nu am "studiile" pe care doamna Camelia le are pot spune că sunt un adevărat cunoscător al problemele Republicii Moldova. Cunosc, am stat să discut, ba chiar să beau adesea cu camionagii din Tiraspol, cu gospodine din Chișinău, cu deja infamul (în anumite grupuri) fost primar al Bălțiului. Sunt născut în fostul spațiu sovietic, și asta îmi dă o cunoaștere de altă factură. Ca umil scriitor nu am statisticile și bazele de date, analizele pe volume de curent sau gaze pe care intelighenția liberală, de ambele părți ale graniței o au. Dar am fost acolo când oamenii sufereau, am vizitat după iarna când Transnistria a suferit cel mai mult și pot spune și scrie, cu mâna pe inimă că toate demersurile unioniste, toate toanele și abuzurile guvernului Sandu nu o să ducă nicăieri decât la reaprinderea conflictului armat în Basarabia, conflict ale căror costuri le vor suporta românii de rând."

"Nu avem mâncare

Avem doar nucleare

Nu avem curent

Poporu-i Insurgent

Nu avem benzină

Tulpină doar avem

Ne conduc străinii

Patria-i Blestem!"

"PieseAutoNoi.ro - De astăzi puteți comanda piese noi pentru mașini clasice, prin noul serviciu de print-on-demand. Piese noi la prețuri promoționale pentru o gamă largă de modele, livrate în termen de 3 zile oriunde în țară. Nu risca, nu folosi piese vechi de proveniență incertă, toate piesele noastre sunt printate de noi, trecute prin toate testele de calitate și au garanție standard doi ani.

Intră acum pe PieseAutoNoi.ro sau folosește aplicația noastră pentru a plasa o comandă și o poți avea până la sfârșitul săptămânii. Și nu uita! Ai discount standard 10% la orice comandă peste 200 de euro plus 30 euro bonus pentru orice client nou."

Patru

Undeva prin anii 2020, Mirel fusese implicat într-un accident de mașină. Era în spate în mașina unui coleg de facultate, mergeau pe drumul spre munte pe un tronson nou inaugurat de autostradă. Mașina era relativ nouă, sau mă rog, o mașină second hand pe benzină cumpărată la preț de dumping din Germania pe la începutul deceniului. Drumul era nou nouț. Cauciucurile însă nu erau noi. Când colegul a agățat un cablu uitat pe drum cauciucul făcuse explozie înstant și mașina, după ce se frecase de parapeți pe ambele părți ale drumului intrase într-un punct de impact "smart" la intrarea într-un tunel. Doar asta le salvase, îi salvase viața. Colegul de la volan a petrecut trei luni în spital și prietena lui din dreapta a stat câteva săptâmâni la pat. Mirel, aflat în spate a avut parte doar de un traumatism cerebral care l-a lăsat amețit și cu dureri de cap crunte timp de o săptămână și jumătate. Își amintea din când în când starea, starea de amețeală, de colaps, de neputiință. Prietena lui din perioada aia era plecată cu Erasmus așa că ajunsese acasă la maică-sa unde își petrecuse convalescenta înr-un hamac sub un gutui, pierdut în youtube. Maică-sa, speriată de accident îl ținuse în tocănițe și pâine prăjită pe toată durata și Mirel se simțise pentru prima dată de ani de zile ca un moldovean...

Maică-sa.

Prin amețeală, prin durere, printr-un val de greață constant Mirel deschise ochii apoi îi închise la loc rapid. Lumea se învârtea cu el dar simțea cumva, simțea putea să își dea seama că era târât, târât de glezne. Tâmplele îi bubuiau și avea o durere arzătoare deasupra ochiului... stâng? Drept? Nu mai își dadea seama unde era, care era stânga și care dreapta. Printr-un nor de hexagoane pulsânde, de puncte luminoase, prin greață, prin durere se forță din nou să deschidă ochii.

Deasupra nori, seara. Undeva lângă, două siluete. Mișcare. Era undeva, afară, se simțea tras de glezne de cei doi hoți, târât prin ce părea un cimitir de fiare, cu zgârie nori de tablă îndreptându-se spre niște led-uri.... Închise din nou ochii.

"..Mâfac, amh râfmas făhră limbha, dinț, che câhcat fac măh fuțhui pe mâ-sa?"

"Îți zic fratele meu că am văzut reclamă. Dinți nu e bai, cu banii de la sclav îți pui la loc, îi fabrică dentistu pe loc mă ejnebun. N-ai treabă, da mamă dacă nu-l tai eu cu mâna mea pe sclav să moară toată familia mea dacă nu, mi-a futut genunchiul, cum căcat mai joc fotbal că deabia po' s-apăs pe picior. Maaaamă, mamă frate. Bag pula în viață de sclav de orășean."

"Taj mhah cah ne audhe așthia."

"Să ne-audă, mă doare-n pulă, îi tai în două pe care zice ceva. Ajunge ca ăsta."

O notă de frică îi trecu lui Mirel pe șira spinării. Un declic undeva în partea primordială a minții, ca un comutator, ca explozia balonului de mai devreme. Adrenalină. Greață mai puțină. Deschise ochii.

Era târât printr-un teren viran, printre resturile industriale ale consumerismului de început de secol. Mașini de spălat smart devastate pentru componente, o betonieră fără lanț, o moocoasă ruptă, termopane vechi, sticlă armată. Cioburi și cuie și noroi, atât de mult noroi. Întinse o mână încercând să se prindă de ceva dar reuși doar să își agațe haina de un ciot. Unul dintre cei doi se întoarse spre el. Îl știa. Era unul din tinerii de la aparat, din bar, cei care își pierdeau timpul la păcănea mai devreme. Tânăr era relativ - neras, cu cearcăne galbene și cu un început pronunțat de chelie arăta trecut prin viață, gata de o poziție de middle management la firma de șuți. Rânji către Mirel.

"Ooo, ia uite Gigi s-a trezit frumoasa adormită. Futu-ți pe măta capră-n cur de sclav, dai tu în noi mă, dai tu."

Hoțul chel îi trase un șut lui Mirel și-l nimeri în fund dar Mirel de-abia mai simțea ceva. Lumea încă se învârtea în jurul lui, stelele și hexagoanele îi dansau prin privire. Era aproape amuzant.

"Aah, futu-ți..." strigă hoțul, apucând de genunchi. "Mamă frate dacă mi-am futut genunchiul... mamă frate. Te ia mama dracu de dezabilitat, o să-ți fac poze când te mâncă ursu futute-n cur pe mă-ta."

Mirel întoarse din nou privirea spre hoți, se chinui să-și ridice capul și să se uite în jur. Îl trăgeau printre mormane de gunoaie și fiare spre un gard metalic, un gard înalt cu poartă.

"Dhar cuhrenthu?" zise cel de-al doilea hoț, Gigi parcă, Cu îngrijorare în voce. Deși vorbea mai puțin, arăta semnificativ mai rău, toată falca umflată, hainele pline de sânge. Mirel își aminti de cărămidă. Încercă să zâmbească dar o durere îi săgetă prin tot corpul.

"Ce mă?" strigă furios primul hoț.

"Cuh-ren-thu" încercă să silabisească "La ghardh"

"Curentu? Nu e picat că are protecție, rezervă." Hoțul cu chelie se întoarse spre Mirel. "Știi sclavule de ce are protecție, de ce ie gard? Urși mă, urși, tot vin urși la mâncare și a prins gust de viață. Cum o să prindă gust și de tine, grijania și dumnezeii mă-tii."

"Dumhnezeii thăi de nhemernic. Shă dai așha."

Mirel lăsă capul pe spate, extenuat. Hoții continuau să vorbească. Un frison rece continua să-i urce pe spate.

"Vii la noi acasă, la noi în sat, faci pe barosanu și dupaia dai cu cărămida mă? Futu-ți familia de orășan coclit. De parcă n-ai asigurare pe telefon și pe bani și pă tot."

"Dha."

Mirel putea auzi zumzăitul gardului electric, era la mai puțin de doi metri de el acum. Unul dintre hoți, cel mai rănit se apropie de o cutie, la lumina unui felinar cu leduri. Celălalt se apropie de Mirel.

"Asta e dacă ești prost și faci pe șmecheru cu noi mă. Aia e, apari mâine la știri, tragedie, sclav mâncat de urși, te fac faimos, o să-i zică condoleanțe Esca lu mă-ta pe laif."

Mă-ta. Hoțul rănit era încă ocupat cu cutia, hoțul vorbăreț se apropiase cu piciorul, cu gheata lui Mirel încă-n mână. Era momentul, era momentul lui, mă-ta ai?

Cu toată forța pe care o mai avea Mirel împinse hoțul cu piciorul. Surprins, acesta se dezechilibră, și își lăsă greutatea pe piciorul rănit. Piciorul cedă și hoțul căzu peste gard, împleticindu-se. O mână pe gard, un zgomot ca un pocnit de bici și...

"Mamă, futu-ți pe mă-ta de sclav!" urlă hoțul, scuturându-și mâna.

"Che?" Întrebă cel de-al doilea.

"M-a împins! M-a împisn să mă curentez în cristosu mă-sii."

Era prost. Ce-și imaginase, că e un gard de Jurassic Park? 10000 de volți? Nu era pe front, nu era gardul de la Sinaia, era în curul Moldovei. Frica. Din nou frica îl cuprinse. Hoțul părea nervos, scutura disperat mâna cu care se prinsese de gard.

"Mamă să vezi ce-l tai. M-auzi mă? Te despic ca pe porc înainte să te mânce urșii."

Lumina led-ului de deasupra clipi de câteva ori apoi se opri și zumzăitul gardului se evaporă odată cu lumina.

"Gata, deschide poarta să-l punem la gunoaie."

"Threbe lhuminha."

"Folosește mă telefonu lui."

Hoțul se întoarse spre Mirel cu un rânjet crud în timp ce partenerul lui deschidea poarta pe pipăite. Cu nasul umflat de la lovituri și Mirel îi putea totuși simți mirosul de bere, mici și halitoză. Hat-trick-ul românesc. Ceva lucea în noapte. Brusc simți ceva rece și ascuțit la gât. O lamă.

" Crezi că ești jmecher ai? Crezi că dai și tu ca la bătaie în clubul de roaceri? Aicia ești la noi bosule, aici n-ai gardă, n-ai jandarmi, n-ai NATO, nu e lege marțială, nu e măști, nu e țigări electronice. Nu faci pe regele cu noi că dacă faci apari la știrile de la ora 5. Atâta să mai știi..."

Hoțul trase în piept și lăsă să curgă ușor, încet o flegmă dintre buze. Îi căzu fix în ochi lui Mirel.

"Eu vroiam să-ți dau drumu. Ziceam doar să te sperii da uite ce faci, ești șmecher..."

Mirel simțea vârful mai aproape, mai ascuțit, dureros în gât. Panica îl cuprindea, se crispă involuntar, apucând cu mâinile de haină.

"Shtefanhe...."

"Taci mă, tajdracu" putea citi cruzimea în privirea hoțului. "... Ești șmecher cu noi, te dăm la urs... vezi?"

Geanta alunecă de pe umărul hoțului și căzu lângă mirel.

"Zi mă, mai ai ceva în geantă? Bani, bonuri, crypto? Hai că dacă nu zici acu..."

"Uhrsu."

"Da, ursu te ia."

"SHTEFAHNE, UHRSU."

"Ce?"

"UHRSUU!" strigă cel de-al doilea hoț. Ticălosul de deasupra ezită, se întoarse spre celălalt, cu cuțitul în mână.

Ceva venea, ceva lățos în noapte, se apropia rapid de dincolo de gard. Hoțul cu falca umflată sări înapoi în curte, încercă să tragă poarta în urma lui dar animalul intrase deja. Mirel, terorizat apucă strâns de haină simți ceva tare înăuntru.

"Bă boule, ăsta nu e urs e Mielu, câinele lu Gi..."

Mirel, cu mâna strânsă în jurul cutiei de pateu Ardealul din buzunar îl pocni pe hoț, cât de tare îl lăsau mușchii peste lateralul capului, fix în tâmplă. Cutia de pateu se îndoi, plină de sânge, muchia de pe margine un obiect al răzbunării, o sabie al unui arhanghel. Undeva, aproape lătra un câine, un dulău alb surexcitat de activitate. Hoțul se prăbuși peste el.

Mirel icni și împinse trupul la o parte, încercând să se ridice . Capul i se învârtea în continuare, genunchii îi erau moi, o durere ascuțită îl înjunghia în lateralul capului. Cu o mână pe carcasa ruginită a unui aragaz se ridică, triumfător, poate mai repede decât ar fi trebuit. La picioarele sale zăcea nemișcat hoțul chel. În față la câțiva metri îl vedea ca prin ceață pe celălalt.

"Fhane?..." zise, panicat hoțul cu falca umflată.

Mirel făcu un pas în față, instabil. Băiatul cu fața umflată se dădu un pas în spate apoi, privind disperat spre întuneric și înapoi spre Mirel păși în lateral.

"Shtai un phic, Shtai un bhic, boshule..." zise , un pic de sânge șiroindu-i din gură. Mirel înaintă spre el, clătinându-se, aproape prăbușindu-se peste poartă. Cu o mână pe gard se uită în jur, fix cât să-l vadă pe hoțul rănit alergând pe lângă el. Mirel, cu capul plutind într-o mare de durere se întoarse - încet, cu greu, încercând să zică ceva, încercând să vadă ceva printr-un ochi închis de la vânătaie și încă unul în care dansa o ploaie de stele. Hoțul se opri un pic, deasupra corpului colegului său, câinele Mielu dansându-i la picioare, fericit. Cu ochii pe Mirel se aplecă să ridice ceva - geanta, geanta cu documente, geanta cu pozele de familie . Câinele mielu profită de moment ca să îl lingă pe față.

"Morshii mă-șhii" urlă printre dinți lipsă hoțul și pocni câinele cu geanta.

Mirel era din nou vertical și făcu un prim pas timid, nesusținut spre hoț, cutia letală de pateu strânsă până la sânge în mână. Hoțul se dădu în spate, nesigur, speriat și fugi înapoi prin cimitirul de electrocasnice, înapoi înspre poștă.

Fugea cu geanta, cu viața lui, cu viața maică-sii în spate. Mirel încercă să lase furia să-l cuprindă din nou dar furia dispăruse. Era undeva departe, înlocuită de determinarea omului care nu mai avea nimic de pierdut.

Se apropie cu greu, cu picioare slăbite, cu greața în gât de corpul hoțului pocnit cu pateul. Se aplecă, prăbușindu-se în genunchi lângă capul chelios al nemernicului. Îi luă pulsul, la gât, cum învățase la cursul obligatoriu de prim ajutor, la birou. Pulsul exista, nu era mort.

De dincolo de trupul hoțului prăbușit câinele Mielu îl privea, îngrijorat, nesigur de ce se întâmplase. Lătră scurt spre Mirel, apoi schelălăi într-un fel imposibil de descifrat. Câinele se uită la el apoi către întrunericul dinafara curții, înspre pădure. Nu putea să focalizeze ochii dar privi și el cu câinele spre noapte. Pădure. Rânji și toată parte stângă a feței îi pulsă de durere.

"Noa...ptea. Vine. După n-noi toți, grivei." e tot ce îi veni în minte să zică. Ceva, ceva din el dorise să spună asta, considerase că e ce trebuia să audă un maidanez alb în mijlocul pustietății vrâncene. Înnebunea? Poate dimpotrivă, era mai normal decât fusese de ani de zile, catharsisul unei lupte pe viață și pe moarte eliberând orice temere, orice îndoială despre cine e, care e rolul său în societate, încotro se îndrepta. Ratele la Playstation NEO, tichetele de la muncă, borcanul expirat de murături din frigider chiar și posibilitatea unui nou război, erau toate idei abstracte îndepărtate, nelalocul lor în haosul existențial al momentului actual. Nu mai era un cetățean, un corporatist middle class, un supply chain specialist, era un supraviețuitor într-un moment de haos. Era omul care plutise în lagună și supraviețuise furtunii neașteptate. Apocalipsa cinematică, distopia colapsului venise și trecuse și era mai lentă, mai plictisitoare și mai tristă decât în orice film, serial sau joc. Era o distopie cozy, cu rate la televizoare 8k și oameni cotonogiți în fundul curții unei poște decrepite cu cutii de Pate Ardealul. Noapte vena după ei toți, oameni sau câini. O noapte caldă, umedă, iluminată cu led-uri și cu internet prin satelit.

Mirel, plin de sânge și noroi se ridică de pe jos, calm, aproape zen. Se scutură, încă instabil pe picioare și zâmbi.

Într-o mână avea cuțitul hoțului leșinat, un butterfly chinezesc mai bătrân ca el. În cealaltă mână, pateul răzbunător. Privi spre câine care îngrijorat privea afară în noapte. Privi și el din nou înspre pădure, înspre întuneric.

Mormăi "...după noi toți." apoi o luă împleticindu-se înapoi spre poștă, cu câinele Mielu pe urmele sale.

Mirel deschise ușa din spate a clădirii, si păși în ceea ce părea a fi camera de sortare a fostei poște. Cuve, rafturi și scaune străvechi, profilate prin penumbră împărțeau întunericul cu două frigidere de bere, genul ineficient energetic care ieșise definitiv din producție de cinci ani deja. Curentul nu părea să fi revenit și lumina era stinsă peste tot, inclusiv afară, pe stradă. Singura lumină, singurul zgomot de altfel, pe lângă respiratul sacadat al câinelui, venea dinspre ușa din față, care fusese uitată deschisă. Mirel rânji, ca un prădător de savană în căutarea următoarei mese. Înaintă cu grijă, împingând ușa din față cu lama cuțitului. Lumina difuză venea de dincolo, de la păcănea. Se uită în jur, reajustându-se la un minimum de lumină. Era înapoi în hol, holul de lângă baia în care fusese atacat. Pe jos, pete întunecate marcau podeaua de mozaic antic, cu siguranță pete de sânge. Sângele lui? Sângele hoțului pe care îl pocnise cu cărămida? Poate al amândurora, poate al nimănui. Sângele nimănui. Între pete, ceva mic și alb. O cască bluetooth. Casca sa, mai precis, casca la care asculta podcasturi despre effective altruism și indie-folk. Îl pufni râsul, dar regretă instantaneu acest lucru când un junghi ascuțit îi șerpui în sus pe față. Clătinându-se, pescui casca de pe jos și o băgă în buzunar.

Prin durere, amețeală și greață înaintă spre păcănea, mai mult în patru labe. Aparatul ieși din stand-by când îl simți aproape, iluminând un pic mai mult în jur și chițăind printr-un difuzor pușcat. Era pustiu în barul-poștă, până și femeia plictisită dispăruse în noapte.

Era singur, singur pe urmele omului care-i furase viața și fugise cu ea. Sau ce venea după viață, Își aduse aminte de un film, un documentar filmat de un veteran Ucrainean, care vorbea despre cât de gol și trist le părea totul după soldaților întorși de pe front. Mulți plecaseră ca voluntari - politicieni, artiști, profesori de generală. Mulți muriseră sau își pierduseră membre, brațe, inocența. Mulți omorâseră sau își văzuseră frații, prietenii murind. Toți fuseseră schimbați fundamental dar dincolo de orice schimbare sau discuție despre iadul războiului și trauma unei generații, toți, absolut toți, cei traumatizați, cei bine integrați, psihopații care se oferiseră voluntari să lupte mai departe, în Rusia, vorbeau de golul pe care îl simțeau în societate, după război. Aproape nimeni nu își dorise războiul dar absolut toți, de la lunetiste trans la neo naziști paralizați pe viață simțeau că ceva lipsea. După oroarea războiului societatea de care se legau visele lor înainte acum părea o pantomimă, umbrele aruncate pe peretele peșterii de focul politeții. Brutalitatea războiului, haosul, frica erau toate în urmă acum. Dar și sentimentul de prezență, de existență nefiltrată prin reguli peste reguli, cumulate. Războiul nu era ceva ce le lipsea, ci ceva lipsă, un gol. Era asta traumă, PTSD nediagnosticat? O întoarcere la starea naturală, nefiltrată de compactul social? Nimeni nu putea să articuleze exact. Dar ceva se schimbase, fundamental.

Mirel se ridică cu brațele pe păcănea, scuturând din cap printr-un val de idei incoerente. Ceva se schimbase, ceva venea. Era un gol în centrul său, ca în sufletul unui soldat ucrainean rănit, ca în pieptul unui nobil aztec sacrificat pentru ca soarele să nu mănânce pământul. O explozie de lumină, lumină aurie, ca mierea, durere, dans de stele pe retină. Deschise ochii.

Return of Ra II

Selectați metoda de plată sau apropiați cardul!

Poate că adevărul existenței apărea într-adevăr când treceai prin violență nefiltrată de societate, ca în documentar. Poate că apărea când realizai că toată societatea e o farsă care ne ține sănătoși la cap și alegeai să respingi asta, alegeai violența, viciul și nepăsarea.

Mirel ridică mâneca dreaptă cu lama cuțitului și atinse terminalul contactless cu ceasul. Un bip de confirmare și ecranul luminos explodă, se disipă într-un nor de particule. Particulele dansau, se rearanjau în diverse patternuri. Cifre, semne, simboluri explodară pe ecran și în mintea sa. Tutankhamun, Nyarlathothep, Sharm-el-sheik. Pe ecran particulele se stabilizară într-un cap de sarcofag și o serie de tulumbe care se învârteau. Apoi se stabilizară într-o serie de ochi magici. ^ ochi magici, trei linii.

Mirel zâmbi. Apoi începu să râdă ca un maniac, durerea duce-se pe pulă. Râse cu lacrimi, ochiul umflat șiroind în timp ce se ștergea întruna la celălalt. Privi pe ecran. Mai mulți bani decât ar fi câștigat într-un an.

Haos, haos lipsit de noimă. Un părinte mort subit, insult to injury, un microbuz în șanț, smardoi puberi într-o budă murdară, o cărămidă în gură, o cutie de pateu plină de sânge, 40000 euro făcuți din greșeală. Viața era haos, și întuneric și într-un final moarte. Golul nu era o revelație violentă ci lipsa unei revelații. Haos și într-un final la fel de haotic, repaus, vorba poetului.

Își ridică încasările cu încă o atingere a ceasului. Undeva într-o fermă de servere islandeză niște algoritmi măsurau potențialul de fraudă al tranzacției, îl căutau pe Mirel în baze de date, transmiteau sper autorități europene rapoartele care le transmiteau la rândul lor către calculatorul unei cucoane ce încă opera pe bază de dischetă, aflată undeva într-un subsol renovat al ANAF-ului. Statul își lua tainul, Mirel își primea solda haosului, totul în secunde.

Câinele Mielu lătră fericit la picioarele sale, apoi fugi prin poștă, pe lângă Ghișeul de unde se servea berea și în jos pe un coridor. Reapăru după câteva secunde lătrând fericit.

Mirel se ridică și traversă barul. Era un coridor, o ușă deschisă, o lumină de led-uri spre capăt. Ridică din umeri. Dacă viața era o farsă de teatru dansant atunci să cânte muzica. Dacă era deja nebun, vorba poetului, era nebun doar dinspre nord-nord-vest. Înaintă, pe coridor, pentru prima dată de zile, de luni, poate de ani întregi, de la accidentul de pe valea Prahovei, nesigur pe el, nesigur pe viitor, nesigur dacă va exista un viitor sau dacă are vreun rost să existe. Acum era prezentul, prezentul jegos, rănit și înarmat cu un cuțit și o cutie de pate. El era prezentul, schimbat fundamental. Ce urma, posibilul, probabilul, erau toate haos si întuneric. Noaptea. Și noaptea venea după toți.

***

"Noi discuții azi în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind noul statut al regiunii Kaliningrad/Koningsberg. Fostul teritoriu rus, port la marea Baltică are în continuare un statut incert pe fondul războiului separatist din Rusia. Negocierile între delegația Comisiei Europene și conducerea militară provizorie a regiunii au fost purtate până acum doar pe marginea dezarmării nucleare și a criteriilor de furnizare continuată a energiei și ajutoarelor umanitare de către autoritățile de la Varșovia și Vilnius. Noi discuții cu privire la statutul teritorial al regiunii, unde trăiau peste un milion de persoane înainte de război urmează săptămâna viitoare la Bruxelles unde se preconizează un conflict între țările baltice și Germania pe fondul..."

"...aproximativ șase milioane de cetățeni ruși au tranzitat România în ultimii cinci ani, dar doar nouăzeci și șapte de mii au ales să ceară azil în țara noastră. Situația este însă mult mai complicată în statele vecine. Atât Bulgaria cât și Republica Moldova dar și state estice precum Cipru sau Grecia au fost complet depășite de situație, cu peste trei milioane de refugiați stabiliți în statele care au permis accesul refugiaților. La polul opus, Polonia și țările baltice au continuat politica europeană de vize pentru cetățeni ruși stabilită acum un deceniu și au primit numere nesemnificative de refugiați în ciuda protestelor statelor precum Finlanda care..."

"...un dezastru umanitar, tratat ca o glumă de către adepții wokismului. Toată lumea s-a concentrat pe Peter Thiel, pe finanțatorii Libertalia în general și pe criteriile de imigrație considerate de toate feministele cu păr roz și pronume ca fiind "rasiste". Sigur că toți acești crucialți ai wokismului o să ignore viețile a sute de indieni și africani care câștigau bani buni acolo, nu mureau de foame pe la ei pe acasă, sigur că o să ignore că Libertalia era fix ce vor ei să facă din restul lumii - bio-eco, cu energie de la turbine acvatice și panouri solare, cu democrație directă digitală pentru... unele decizii. Dar ei văd doar bogați care, pe bună dreptate, nu vroiau să plătească taxe, mâncați de rechini, ceea ce nu e doar ipocrizie ci..."

"...important e să faceți update-ul cât de repede posibil și să schimbați toate parolele social media de pe device-urile afectate, fenomenul de deepfake-con devenind un pericol și pentru persoanele normale cu oprezență ridicată social media, nu doar petnru vedete. De exemplu, dacă acum cinci ani zeci de mii dintre abonații pe twitter ai lui Taylor Swift au primit mesaje video personalizate, realizate algoritmic prin tehnologie de deepfake în care artista le cerea acestora să cumpere criptomonede astăzi același lucru vi s-ar putea întâmpla și vouă, dacă un algoritm de deepfake vă accesează conturile de social media și vă generează o copie digitală. Rezultatele sunt departe de a fi perfecte dar deja există cazuri în care metoda accidentul digitală cum a fost numită..."

"... susținătorii liderului de extremă dreaptă acuză în continuare că acestuia i s-a făcut o înscenare prin metode de deepfake, orchestrată de către serviciile secrete Române și Israeliene și au lansat o campanie online pentru eliberarea acestuia din arest. Cercetările însă continuă după ce DIICOT s-a autosesizat la mai multe filmări de la o vilă din Păltiniș în care un bărbat care corespunde semnalmentelor liderului unionist părea să întrețină relații într-un jacuzzi cu doi tineri, identificați mai târziu ca având 18 respectiv 15 ani..."

Cinci

"...a dath în elh. A dath, thre sha merghem."

"Unde să mergem mă, cum dracu să-l lași acolo și să fugi. Ce bărbat ești tu mă Gigele? Cum dracu să fugi de un pensat dinăsta de Bucur..."

Mirel deschise ușa cu piciorul - ca un șerif din vestul sălbatic, ca un pistolar spațial. Era Wyatt Earp, era Han Solo, era Nuțu Cămătaru, era toți și pe deasupra era pe punctul de a leșina. O altă curte i se deschidea în față. O curte laterală, înspre drum, înspre grătar, în văzul lumii. O gheretă de tablă, de tipul celor care se foloseau pe șantiere înainte să existe casele-container ocupa cea mai mare din curte, alături de un grătar vechi cu un picior rupt și zece-douăzeci de scaune de plastic albe, suprapuse. Un gard de plasă ruginită separa curtea aceasta dinspre drum de cealaltă, cea dinspre pădure unde fusese dus de cei doi șuți să moară. Rânji în cel mai dement fel pe care și-l putea imagina și păși afară ca un pistolar spațial, ca un șerif din vestul sălbatic, înarmat cu cutia de pateu într-o mână și cuțitul în cealaltă.

Erau doi. Primul era bineînțeles hoțul mai fraier, cel cu falca umflată și telefonul lui în mână, hoț care aproape instantaneu se retrase speriat spre gheretă. Neclintită, neimpresionată, ea însă nu schiță nici un gest. Rămase în mijocul curții, măsurându-l din priviri. Fata plictisită de la bar. Chelnerița. Eminența cenușie a șandramalei ăsteia de grup. Mirel făcu un pas înainte. Fata ridică un deget către el și duse mâna cealaltă la spate.

"Stai acolo, cetățene" zise femeia. Cu durerea pulsându-i în creier, estompată de adrenalină Mirel făcu încă un pas. Își putea imagina cum arăta - plin de noroi, sânge și vomă, cu ochii bulbucați - cu un ochi bulbucat și cel de-al doilea tumefiat mai degrabă. Jalnic-dar-periculos-chic, din colecția toamnă-iarnă de nu mai am ce să pierd. Mai făcu un pas înainte. Era singur, lumea era haos, să cânte muzica.

Femeia produse ceva de la spate. Un amestec ciudat de polimer alb, scoci și metal, arăta mai mult a controller de jocuri decât a ceea ce era. Mirel văzuse doar modelul printabil, fără mâner, în repo-uri peer-to-peer pe net. Un pistol. Genul de pistol improvizat, de unică folosință care se răspândise peste tot prin țară, fabricat ieftin de printshopuri ilegale și contrabandiști ruși sau ucraineni. Atât de ușor de produs că deveniseră mai răspândite decât gloanțele pentru ele. Femeia zâmbi superior. Vorba americanului, Mirel venise cu un cuțit la un duel cu pistoale. De undeva, din spate Mirel îl putea auzi pe câinele Mielu mârâind.

"Până aici. Zi stop cât mai poți nene și mergi la treaba ta." Fata părea sigură pe ea, sigură pe armă. Era noul normal, un produs al haosului războiului, al crizei al tranziției energetice și retragerii statului. Ea era pistolara, produsul unei societăți de margine, el era doar un băiat de birou care avea o zi proastă.

Undeva în anul întâi de facultate Mirel își pierduse mințile. Poate de la droguri și alcool, poate de la faptul că era un adolescent întârziat care locuia singur, în propriul apartament dar își pierduse încet, încet mințile. Stări de anxietate, agorafobie, nedormit cu zilele. Într-o seară vecinii îl găsiseră după o ploaie, tăvălindu-se prin noroi în fața blocului încercând să înoate într-o baltă. Atunci îi povestise psihiatrului de visul său cu laguna, atunci îi povestise Clarei când se întâlniseră la o cafea, atunci auzise de vieți anterioare și de Freud și cunoscuse colega pasionată de psihanaliză și... Toate momentele din viața lui, înșiruite îl făcuseră să-și piardă controlul. Atunci și acum. Îl duseseră aici, în momentul ăsta. Calmul ploii de vară peste Pipera, furtuna din cimitir, acalmia haosului de acum. Ochiul furtunii. Viața lui luase o turnură, turnură care nu se termina cu el amenințat cu un pistol improvizat într-un birt din sărăcia Europei. Ea era pistolara, el era băiatul de birou cu o zi proastă. Dar era suficient. O zi proastă era îndeajuns pentru o schimbare fundamentală. O zi proastă era tot ce separă Scrum-ul de anarhie. Ceva Vine înotdeauna.

Mirel făcu încă un pas înainte, privind în ochii femeii. Văzu pistolul cum se ridică. Inima îi bubuia ca un ciocan pe nicovală în timpane. Printre loviturile de baros însă auzea perfect. Zgomotul unui elicopter îndepărtat, vorbele neinteligibile ale hoțului din gheretă, câinele.

Fata țintea pistolul, nesigură dacă voia să facă asta, acum. Undeva în spatele lui câinele lătra, schelălăia de-a dreptul. Văzu pistolul cum se ridică, văzu hotărârea bruscă din ochii femeii, văzu nepăsarea. Apoi privirea femeii se mută brusc de la Mirel. Șoc, apoi frică.

Aruncându-se de-a dreptul pe gardul de plasă, de pe cealaltă parte, plin de sânge, plin de teroare și de ură era hoțul pe care îl lăsase lat. Nu mai era lat, asta era clar. Însă nu ajunsese așa din cauza lui și a pateului Ardealul. Era pe jumate dezbrăcat, plin de răni, plin de sânge. Bucăți atârnau din el. Urla. Mirel putea auzi acum cum urla. Mielu veni protector, terorizat lângă picioarele lui, lătrând și schelălăind în același timp. Omul privea în spate. Ceva venea.

Un urs. O formă rotundă, rapidă tăia prin penumbra serii, alergând într-un fel de trap vioi, vesel spre hoțul panicat. Un urs. Unul mare. Gardul electric rămăsese oprit, poarta deschisă, hoțul ca un fel de ofrandă, leșinat pe jos. Mirel întoarse privirea spre femeie și partenerul ei de hoție apoi înapoi spre gard. Celălalt hoț, ascuns în gheretă ridică telefonul, lumină pe cât posibil scena.

Ursul apucă aproape gingaș de Fane, de hoțul victimă, de ofranda lăsată de Mirel în mijlocul curții. Bărbatul începu să urle și Mirel începu să râdă, îngrozit. Femeia muta pistolul dinspre Mirel, care acum pășea spre ea înspre urs, înspre urlete.

"FANE, NU!" strigă femeia apoi apăsă trăgaciul.

Pistolul făcu un click apoi, printre bătăile inimii din urechi Mirel auzi zgomotul declanșării. Un cartuș. Un glonț.

Își imagină că femeia dorise să împuște ursul, sau pe hoțul eviscerat, pentru a-l scăpa de chin sau poate chiar pe el... Glonțul însă nu credea în dorințe - zburase undeva înspre poștă, lovise metal și sticlă și atât. Urletele se auzeau în continuare dinspre întuneric dar mai încet, mai slab, mai umed. Mirel era încă acolo, râzând. Ceva venise și trecuse și rămăsese doar el și noaptea. Chelnerița, șocată, privea în continuare la pistol, apoi înspre întunericul de dincolo de gard, unde se retrăsese ursul cu prada sa.

Era momentul lui. Era momentul lui de haos, de cowboy. Momentul în care haosul individual triumfa peste dezastrul structural. Cu doi pași mari, se apropie de femeie amenințător, dar vesel, ca ursul de peste gard. Fata se retrase speriată cu spatele la gheretă, cu pistolul, acum gol ridicat spre el. Mirel îl împinse la o parte cu mâna apoi ridică cuțitul și, cu cruzime în ochi, îl împlântă...

În cutia de pateu. Femeia îl privi speriată, ca pe un nebun, la început confuză apoi cu groază, pe măsură ce realiza ce urma să facă. Mirel se mișcă rapid, scoase capacul de la cutie, destul de ușor având în vedere că era deformat de țeasta lui Fane, odihnească-se în pace. Închise apoi cuțitul și cu tot aplombul unei seri divorțate de normal, își înfipse degetele în pateu. Din gheretă, celălalt hoț, privea spre el, mai speriat de orășeanul nebun decât de ursul verde de la țară care-i mânca la nici cincizeci de metri camaradul. Râzând Mirel mânji pateul, întâi pe el, pe sacou și tricoul de dedesubt, apoi pe fața femeii. Femeia strigă dar Mirel nu mai auzea nimic deja, mânji pe ușa gheretei și restul de pateu apoi își șterse mâinile pe mânecă. Aruncă cutia apoi rânji bolnav spre hoțul din gheretă și se linse pe degete.

"Ce zici bossule" zise tare, acoperind strigătul femeii. "Crezi că vine moș martin la un desert cu pate Ardealul?"

Bărbatul nu răspunse. Mirel îi putea vedea frica și confuzia pe față, față iluminată cu telefonul lui.

"Eu zic că vine. Mă mănâncă pe mine, da cu tine-n brațe. Cu tine și cu fata asta. Apărem împreună la știri, zice Esca că ne-a mâncat ursul în timp ce ne-o trăgeam în trei cu pateu lubrifiant.".

Bărbatul dădu să zică ceva, să răspundă la căcatul zis de Mirel dar nu apucă nici să deschidă gura.

"GEANTA" urlă Mirel și bărbatul tremurând îi întinse automat prin geamul spart geanta înapoi. Barmanița dispăruse, se târa ușor spre poartă, ștergându-și pateul de pe față, cu ochii ațintiți spre curtea întunecată. Mirel apucă geanta prin geamul gheretei, aproape o smulse. O pescui de bretea și trase spre el, spetindu-se. Reuși să o blocheze în fereastră. Zâmbi, ușor rușinat și trase din nou cu toată forța pe care o mai avea. După câteva secunde de incertitudine reuși să o tragă complet prin geam și se prăbuși. În noroi cu ea cu tot. Căzu cu geanta în brațe, câinele lătrând și schelălăind prin jurul său, alarmat.

De dincolo de gard, din tărâmul urșilor se auzea ceva, un foșnet, un zumzet. Un pocnet brusc, undeva departe, și toate luminile se aprinseră deodată. Curentul.

Mirel privi cu groază spre curtea cu electrocasnice abandonate. O dâră de sânge dădea înapoi spre pădure dar ursul dispăruse, cum dispăruse și victima sa. Se ridică cu greu de pe jos un munte de durere, traumă și oboseală. Privind spre ușa gheretei, acum iluminate, deschise ușa. Hoțul pe care îl lovise cu cărămida stătea întins pe jos, pe o saltea, apărându-se cu un scaun întors cu picioarele spre el. Arăta ca un îmblânzitor de lei din desene animate după ce îl prinsese leul... ursul o tură. Jalnic, dar probabil mai puțin jalnic ca el. Mirel întinse mâna și zâmbi.

"Telefonul" e tot ce zise. Nici nu privi la el. Pe peretele gheretei o poză vintage cu o femeie dezbrăcată. Roasă de timp, hârtia cu femeia părea un artefact medieval, pornografie avant la lettre făcută de călugării cistercieni. Mută scurt privirea spre hoțul tumefiat. Hoțul îi întinse telefonul cu o mână tremurândă, cealaltă mână ținea scaunul în continuare. Mirel își luă telefonul înapoi, stinse lanterna și, cu o ultimă privire plină de ură și nebunie, plecă.

Șchiopătă afară din curte încercând să pară casual deși era doar vânătăi, vomă și pateu. ieși în stradă și o luă în jos pe drum, înspre întuneric pe măsură ce o mulțime se strângea, încetul cu încetul în jurul barului de la poștă.

Când apăruseră luminile vehiculelor de intervenție Mirel era deja destul de departe în jos pe stradă. Urcase la deal, spre marginea comunei încă un un pic nesigur pe picioare, cu o durere cruntă de cap și o amețeală pe măsură dar se putea deplasa. Acum o lună, dracu, acum o oră ar fi stat cuminte să dea declarații la poliție, să arate cu degetul hoțul pe care îl pocnise cu cărămida peste față, să identifice rămășițele celuilalt. Dar acum... parcă nu mai avea încredere. În poliție, în procesul de justiție, în ce ar putea să răspundă la întrebarea "care-i faza cu pateul?". Nu-și dorea să mai vadă vreodată poșta aia, să facă reconstrucții digitale, să dea declarații. Să scrie ce voiau idioții.

O ambulanță. O ambulanță ar fi fost excelentă totuși. Sau măcar un analgezic, orice analgezic, un nenorocit de ibuprofen. Se așeză pe un podeț de beton cu greu și scoase telefonul ca să caute o farmacie. Era una, mai în spate, în sat, în direcția cu ursul și luminile.

Câinele Mielu îi lingea degetele, lingea pateu, sânge, piele julită, strânse toate într-o terină de jeg și noroi. Îl mângâie și se uită în jur. Zgomote în depărtare, de ambulanță, urlete. Poliția, proces, reținere, discuții la muncă, " ai auzit că Mirel a omorât un om?".

Trebuia să facă ceva, trebuia să plece de aici, trebuia să plece. Privi harta de pe telefon. 10% baterie rămasă. 100 de metri de Silem Piese Bune (închis permanent), pe partea cealaltă a drumului. Se ridică greu de pe capul de pod și privi peste drum. Era o lumină aprinsă, se auzea un zgomot de flex. Privi pe telefon. Comentarii din ultimele săptămâni.

"Servicii prompte, fără probleme, Recomand!" 5 stele

"Am găsit o piesă nouă care nu se mai face de 20 de ani. Marfă bună." 5 stele

"te rezolvă băiatu :))) " 5 stele

Mirel se ridică și traversă ușor drumul, șchiopătând ușor. Nu avea cum să ajungă la Constanța așa, mai ales cu poliția, cu urs, cu întrebări. O poartă mare de tablă ruginită. Bătu la ea.

Flexul se opri. Bătu din nou la poartă.

Zgomot de pași, o voce groasă, răgușită de bărbat.

"Care ești mă?"

"Am nevoie de o mașină" zise brusc. Avea nevoie? Acasă nu avea mașină, renunțase la condus de aproape 10 ani, după accident. Mai lua câte o mașină de la car sharing dar.

"Ce mă?" se auzi vocea dinăuntru. Cineva deschidea poarta în ritm rapid, nervos.

"O mașină. Îmi trebuie o mașină." zise din nou mai tare.

Poarta se deschise brusc și ocupantul, patronul, posibil chiar Sile M. ieși nervos. Era un scund, păros, cu o barbă de două săptămâni, îmbrăcat într-o salopetă trasă peste un tricou alb, plin de unsoare.

"Cine ești tu mă?" zise bărbatul pus pe scandal. Dar nervii nu aveau cum să țină, transformați întâi în scârbă, apoi în mirare și confuzie pe măsure ce-l măsura din priviri.

"Mi..Mirel". Răspunse cu greu mirel. "Îmi trebuie o mașină."

Omul făcu un pas în spate, scoase o rangă de după ușă. Îl împinse pe Mirel înspre ușă

"Sunt reprezentanțe la Focșani. Am închis firma n-am..."

"Am 40000 de euro" zise Mirel cât de repede putea. Bărbatul îl privi suspicios. "Am... nevoie... de o mașină."

Bărbatul se uită în sus pe stradă, spre luminile de poliție și salvare, apoi spre Mirel. Îi făcu un semn rapid să intre.

Mirel intră prin curte, cu o mână pe cuțitul din buzunar. În București ar fi traversat pe partea cealaltă a străzii dacă se întâlnea noaptea cu băiatul ăsta. Aici intrase de bunăvoie noaptea în... curtea lui parcă desprinsă dintr-un film horror. Arăta ca o scenă dintr-un film sau poate un joc horror - O casă bătrânească cu o grădină de legume în care creșteau doar buruieni de ani de zile înconjurată de un gard opac, înalt de tablă. Lângă casă - o magazie, un garaj, ceva, închis cu un lanț lângă un fel de atelier în aer liber, acoperit cu tablă ondulată. În mijlocul atelierului trona un fierăstrău circular iluminat de un singur bec economic, cu lumină difuză. În spatele curții, se vedeau siluetele a zeci, poate sute de mașini în stadii diferite de descompunere. Apoi dealul, dealul împădurit de unde venise ursul.

Bărbatul închise poarta și o blocă cu ranga de mai devreme. Se întoarse spre Mirel și-l măsură din priviri cu suspiciune și o doză de scârbă. Bătut, plin de noroi vomă și sânge. Pe fugă de poliție. Mirel îl privi înapoi mut. Într-un final bărbatul ridică din umeri și rupse tăcerea.

"Nu te supăra pe mine că-ți zic, da după față pare că ai nevoie de-o cafea și-un antinevralgic dom'ne." Bărbatul avea o voce groasă, de bariton dar părea pus pe șotii. Cum dracu să reacționezi la așa ceva? Pe de o parte era Wyatt Earp acum, corporatistul cuțitar nebun care nu accepta caterinca nimănui. Pe de altă parte îi era frig, și-i plesnea capul tumefiat.

"De baie nu mai zic că dupaia ziceți că-s rău dar am o ghivetă acolo dacă na, considerați că v-ați murdărit oleacă."

Mirel zâmbi. Pufni. Începu să râdă apoi se opri de durere.

"Au" e tot ce mai putea să zică. Era redus la au. Bărbatul îi indică atelierul și zise scurt.

"Ghiveta e acolo, vin eu cu o bulină din casă." Apoi îl lăsă singur în curtea spooky de film horror.

În timpul liceului Mirel suferise destul de rău din cauza numelui. Dacă la școala generală avea trei Ervini și doi Balinți în clasă să atragă glumele și la facultate deja lumea era prea matură și elevată ca să se ia de numele tău, în liceu, la București era lucru greu să te cheme Mirel. Muiel, "Mi-l el" și alte porecle îl urmăriseră până la bac. Se și bătuse de vreo două ori, dracu, se apucase de kickboxing timp de vreo șase luni ca să poată să-l rupă pe primul care mai face vreodată mișto de numele lui.

Pe mecanicul mic, îndesat și păros îl chema Avram Iancu. Proaspăt spălat, cu rănile curățate și în plin proces de bandajare a feței Mirel începuse să râdă ca prostul când auzise, în ciuda faptului că-l durea și să zâmbească. Bărbatul, stoic nu mai zisese nimic. Era obișnuit.

"Dom'ne, tata a crescut lângă Bacău între familii de ceangăi." începuse omul în timp ce-i bandaja falca. "El era mai naționalist așa, mai cu evreii care conduc lumea, ungurii cu Ardealu’, era boală mare și sub Ceaușescu, da' după. Când m-a făcut pe mine, a zis să-i învețe minte pe ceangăi și mi-a zis mie Avram. Mie prietenii îm zic Aurică da la primărie Avram mă cheamă. Bine prost eu că n-am schimbat numele da mai prost tata, odihnească-se în pace. În 87 l-a detașat de la Bacău în Vrancea și-am ajuns eu aici copilu’ Avram Iancu să-și bată toate alea de mine pe la școală. Bine că m-am născut înainte de revoluție că dacă-mi zicea Corneliu Vadim îmi puneam lațu’ de gât. Eram prima victimă la epidemia de bulling dinăla."

Avram Iancu îi adusese și niște haine din casă. Un tricou galben, decolorat cu partidul liberal și o pereche de pantaloni de trening gri, ba chiar și o pereche de șosete de crăciun. Îmbrăcat în haine curate, încă nesigur pe tot ce se întâmplase, Mirel trăgea din ceașca fierbinte de cafea și asculta povești. Bărbatul, Avram, fusese mecanic auto de mic, își deschisese o firmă de adus și dezmembrat mașini când era boomul cu dezmembrările și trăise bine din piese până acu doi ani când guvernul decisese că-ți trebuie o autorizație specială de conformitate ca să vinzi piese second hand. Practic că trebuie testată fiecare piesă. Acum le vindea pe sub mână, ba mai și asambla tot felul de struțocămile auto, pentru uz strict local cu piese ilicite.

"Dom'ne acuma toți cu piesele printate. Să le printeze dom'ne nu zis nu, dacă ai bani de piese noi să fie conforme frumoase tot. Da de ce să arunci piese bune? Nu e lumea cu ecologia cu astea, e policriză, crește marea și ăștia zic să arunc dracu turbină bună de BMW? N-ajunge că au scumpit benzina, motorina, gazul, și la electrice e acuma scumpuț să tot te plimbi fără să faci bani. Acu tre’ să iei și piese făcute de noi. Măcar de le făcea la fabrică, să muncească cineva la ele, da așa pac le bagi la imprimantă asamblezi două trei alea și aia ie, trimiți și piesa cu drona, auzi, nu cu curierul."

O veritabilă critică a dinamicii economice și sociale post criză de la un anume Avram Iancu.

"Ajung naiba la vorba lu tata. Interese mari la mijloc. Bine, vorba vine, el credea cu evreii, cu chiuanonu’, spre sfârșit. A murit crezând că ne salvează rușii de ocultă. Vai de capu nostru da vai și-amar de capu’ lor."

Mirel se întinse pe banca pe care stătea, genul de bancă pliabilă de lemn, numai bună de petrecere câmpenească. Puse capul pe geantă și închise ochii. Măcar îl durea totul mai puțin, mai estompat, ca urletele omului când îl mânca urs... Deschise ochii și scutură din cap în ciuda durerii. Nu, nu o să se gândească la aia.

Avram privea peste gard, înspre poștă.

"A venit și ăia de la control animale, cred că e și cu știrile." făcu o pauză. "Mă ei nu sunt, sau mă rog, nu erau băieți răi..." Începu mecanicul. "Adică na e greu la țară știi cum e, nu se face recolta stai să bei și-ți vin idei cum zice un prieten. Au văzut și ei un băiat cu bani mulți, au zis că fac un gheșeft."

"N-aveam."

"Ce?"

"Bani mulți."

Bărbatul se încruntă.

"Păi nu ziceai că ai 40000 de euro? Pentru mașină?"

"N-aveam atunci" răspunse mecanic Mirel. Il durea să vorbească dar măcar i se dezumflase ochiul

"Da ce, i-ai găsit pe jos?"

"Păcănele." Cu cât mai puține cuvinte cu atât mai bine.

"Ai câștigat la păcănele, după ce te-ai luat cu ăștia?"

"Mhm"

Omul clipi, confuz apoi zâmbi. Avea dinți surprinzător de albi și drepți, parcă era american.

"Bravo mă, pokerstars. Mă rog, știi cum e - vine ghinionu’, vine și norocu’. Câte-ai pățit în ultima vreme, măcar să ai și parte de..."

Mirel se ridică cu greu. Durerea nu dispăruse, era acolo, în spate. În spate, unde îndesase toată trauma ultimelor zile. Privi spre mecanic și încercă să alunge orice gând de auto-reflexie. Orice gând despre maică-sa, orice gând...

"Zici că ai mașină de banii ăia?"

Avram clipi apoi se ridică ușor.

"Dom'ne am doar una. Nu e de bani e că doar una întreagă am. Am tot adus anii trecuți. Mai aveam un Logan vechi cu conversie pe GPL da l-am dat acu o săptămână. Restu’ piese. Da o am p-asta, pe baterie, treabă serioasă."

Mirel își privi ceasul, bătea spre miezul nopții deja. Era aici de mai bine de o oră și ceva.

"Așa..."

"Așa, da." Omul se ridică și-i făcu semn să-l urmeze. Cu greu, Mirel se conformă, și câinele Mielu după el. Mecanicul începu să deschidă magazia, legată cu două lanțuri.

"Asta e găselniță. Adică nu găselniță, e pont, cum se zicea. E un Y seria 3. Făcută-n Germania nu chinezărie, nici dintre alea americane că alea are probleme. E dintre mașinile confiscate de la companiile de ruși din cauză la război. Am luat-o la licitație, e mai veche, cred că din 2022 sau 23 dar îmi place mie mult cu ușile alea aripă așa. I-am făcut eu jailbreaku’ la ea cu niște băieți care se pricep. Ea merge de rupe da tre să-i faci updateurile de mână că altfel ți-o blochează ăștia prin satelit, așa e deconectată n-are cum."

Omul deschise ușa, dezvăluind o Tesla neagră, sub un deget de praf.

"Are pompă de căldură, autonomie de 400, mașină de mașină." zise vesel Avram.

Mirel privi mașina, înghesuită între cutii cu piese, într-o magazie de lemne străveche, cu doi fazani împăiați pe perele. Nu e ca și cum ar avea de ales.

"Și vrei 40000?" zise, scrâșnind într-un final.

"Dacă era după mine ceream mai mult dar na, dacă vrei mașină acu." Mecanicul privi ușor spre mănunchiul de lumini de poliție din zare. "Atâta am, atâta po’ să-ți ofer."

Mirel privi spre om și zise scurt, sardonic.

"Acte are?"

Avram se scărpină în bărbie apoi zise.

"Eee... Are destule acte cât să nu te-ntrebe nimeni de sănătate. Da tre’ s-o duci la RAR să-i faci acte de nouă după. Na, vezi și tu cum mergi, oricum nu vrei să te-ntrebe gaborii de sănătate din ce văd și, na, oricum sunt ocupați aici cu ursu’, altundeva cu convoaie, toate alea. N-or sta ei să te-ntrebe de puterea la motor tocmai pe tine."

Mirel privi în jur prin magazia ponosită. Ceva îi atrase atenția. Era atârnat într-un cui, deasupra unei grămezi de cutii de vopsea. Ridică un deget.

"Nea Aurică, batem palma, da vreau și ăla dacă se poate." reuși să zică cu greu. Mecanicul rânji.

"Gata dom comisar, e al dumeavoastră."